LACUL

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresarind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Si eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult si parc-astept

Ea din trestii sa răsară

Si sa-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânați de glas de ape,

Si să scap din mână cârma,

Si lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec

Sub lumina blândei lune

Vântu-n trestii lin fosnească,

Unduioasă apa sune!

Dar nu vine... Singuratic

În zadar suspin si sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

(1876, 1 septembrie)