’’Le livre de l’Olt’’ est un récit, un poème en prose, dédié à la nature. L’Olt est une autre rivière de Roumanie. C’est très intéressante la vision de l’auteur qui fait une description poètique de cette eau qui coule tantot lentement (liniștit) comme endormi, tantot follement (nebunește) à tout enlever dans son chemin. Le soleil couchant, la rivière s’étend tout au long de la vallée comme un ’’adolescent qui passe son temps sur des tapis d’herbe, en découvrant les lignes de son corps et les sensations qu’il peut éprouver’’. Sous les regards étonnés des montagnes, elle reste comme ça des jours entiers, plongée dans ses reves . On peut retenir des mots comme ’’albie’’ (le lit de la rivière), ’’râuri’’ (des rivières), ’’apă’’ (eau), ’’unde’’ (des ondes).

“ Curgând liniștit prin câmpie, pe o albie care nu-i dă prilejul niciunei lupte,

Oltul cade repede într-un somn adânc, aproape letargic. Se petrece cu el ceva

necunoscut celorlalte râuri: încă foarte tânăr, se potolește deodată, abia mai

urmându-și drumul. O apă alunecă spre miazăzi, atât de încet, încât e de

necrezut – cu totul de necrezut ! – că ar putea fi Oltul: și totuși e Oltul! Cel

care, nu de mult, cobora nebunește, smulgând brazii din rădăcină. Acum n-ar

mai putea smulge un fir de iarbă. Obosite in toate celulele lor, undele nici nu

încearcă să se trezească din somnul ce le-a cuprins. E poate, din întreaga viață

a Oltului, întâmplarea cea mai ciudată, iar ei nu întârzie să i se adauge

farmecul. (...)

Pe frunza lucioasă, nufărul își deschide floarea, incredibil cristal, anume șlefuit

pentru o băutură rară. Cât privește ochii, somnorosul râu oferă azurului, într-o

explozie de somptuoase cupe, poezia lenii ce l-a cuprins. O lene de

adolescent, care isi petrece timpul pe covoare de iarbă, descoperindu-si liniile

trupului si senzațiile ce-l pot încerca. Zile de-a rândul stă Oltul tolănit sub

privirile nedumerite ale muntilor, își desface nuferii sub soare, se miră și

visează. Mai ales visează.”